close
Sari la conținut

Radiohead

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radiohead
Image
Membrii Radiohead, din stânga în dreapta: Thom Yorke, Jonny Greenwood, Colin Greenwood, Ed O'Brien și Phil Selway
Date personale
OrigineOxfordshire, Anglia
Regatul Unit Regatul Unit
Gen muzicalArt rock, alternative rock, electronica, experimental rock
Data formării  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1985 - prezent
Premiipremio Grammy al mejor álbum de música alternativa[*][[premio Grammy al mejor álbum de música alternativa (honor presented to recording artists for quality alternative music albums)|​]] ()[1]
Rock and Roll Hall of Fame ()[2]
Libera Award for Best Live Act[*][[Libera Award for Best Live Act (Annual US music award)|​]]
Libera Award for Video of the Year[*][[Libera Award for Video of the Year (Music video award)|​]]  Modificați la Wikidata
Membri
Thom Yorke
Jonny Greenwood
Ed O'Brien
Colin Greenwood
Phil Selway
Discografie
Listă completăRadiohead discography[*][[Radiohead discography (Wikimedia band discography)|​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Radiohead este o formație rock engleză din Oxfordshire, Marea Britanie. Încadrată uneori în genul rockului alternativ, trupa a fost influențată de o varietate de genuri muzicale. [3] [4] Radiohead a fost lăudată ca fiind una din cele mai creative trupe ale erei sale, fiind cunoscută pentru cântecele sale complexe și evoluția artistică de la un album la altul. [5] Unii consideră că membrii trupei și-au menținut independența muzicală și politică [6] [7] în ciuda contractului cu EMI, o casă de discuri majoră. Totuși, momentan trupa lucrează fără un contract de înregistrări, mergând în turnee, unde prezintă cântece noi.

Formată de câțiva colegi de școală în 1986, Radiohead a lansat primul single abia în 1992. Melodia Creep, de pe albumul lor de debut, Pablo Honey (1993), a devenit un hit internațional, fiind lansat la apogeul popularității genului grunge. Trupa a fost inițial etichetată drept un „one-hit wonder” (un artist efemer, care câștigă popularitate printr-un singur cântec) la nivel internațional, dar au avut priză la publicul britanic mulțumită celui de-al doilea album, The Bends (1995), cucerind publicul prin atmosfera densă de chitară a cântecelor și interpretarea expresivă a vocalistului Thom Yorke.

Al treilea album al trupei, OK Computer (1997), i-a adus în atenția lumii; apreciat atât pentru sunetul expansiv și pentru tema alienării moderne, a fost lăudat de critici ca un o piatră de hotar a muzicii anilor 1990. Prin Kid A (2000) și Amnesiac (2001), Radiohead au ajuns la apogeul popularității mondiale chiar pe măsură ce muzică lor devenea din ce în ce mai puțin convențională. Idolilor timpurii ai stilului formației și membrilor acesteia, artiștilor muzicali, precum R.E.M., Pixies, The Smiths, Magazine, My Bloody Valentine, Joy Division,[8] și Siouxsie and the Banshees[8], li s-au alăturat în deceniul următor influențe mai variate, precum Charles Mingus, Can, Autechre și Olivier Messiaen. Trupa a fost inspirată de jazzul experimental, muzica clasică a secolului XX și mai ales de muzica electronică, precum muzicienii formațiilor Dub, Detroit Techno și cei de la Warp Records), [9]), deși au continuat să se inspire din muzica creată de the Beatles și Neil Young pentru ultimul lor album, Hail to the Thief (2003).

Deși cele mai recente albume ale formației i-au polarizat pe ascultători, [10] și nu au reușit să lanseze hituri mari, Radiohead este văzută în continuare ca făcând parte din primul eșalon al industriei muzicale, [11] [12] adunând mulțimi mari la concerte, influențând artiști din multe genuri și bucurându-se de un succes comercial surprinzător pentru o trupă de „outsideri”, așa cum au fost, uneori, caracterizați.[5]

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Revista americană Rolling Stone notează că trupa a luat naștere ca efect al invaziei Brit-pop a anilor ’90 (gen aflat în declin), venind cu un sunet sumbru, melodic și exploziv, având rădăcini bine înfipte atât în cultura alternativă, cât și a art rock-ului.[13]

Trupa a fost fondată în 1985, însă sub numele „On A Friday” („Într-o vineri”) și era alcătuită din Thom Yorke (voce, chitară, pian, clape), frații Jonny Greenwood (chitară solo, clape, alte instrumente) și Colin Greenwood (chitară bas), Ed O’Brien (chitară, voci secundare) și Philip Selway (tobe, percuție).[14] Cu toate acestea, Rolling Stone precizează că, de fapt, prima formulă a trupei era alcătuită din Thom Yorke și frații Greenwood și purta numele „TNT”. Abia în 1987 li s-ar fi alăturat Ed O’Brien și Philip Selway, an în care trupa și-a schimbat și numele în „On A Friday”.[13]

După primul lor demo, Thom Yorke și Ed O'Brien au fost invitați să semneze cu casa de discuri Island Records, însă cei doi au refuzat oferta. Yorke mărturisește că niciunul din ei nu se simțea „pregătit mental pentru ce se întâmplă”, așa că au mers la universitate, moment în care trupa s-a destrămat pentru scurt timp. [15]

Patru ani mai târziu, în 1991, membrii s-au regrupat și au redenumit trupa sub numele cunoscut astăzi, Radiohead. Numele a fost inspirat din melodia „Radio Head” a trupei Talking Heads, de pe albumul „True Stories” (1986).[16]

„Pablo Honey” (1993)

[modificare | modificare sursă]

Radiohead și-au construit rapid un public fidel pe scena cluburilor din Oxford și au atras curând interesul caselor de discuri din Londra. Trupa a semnat cu labelul britanic Parlophone într-un an. În 1992, Radiohead a lansat primul EP, „Drill”, urmat de primul lor album, „Pablo Honey” (1993).[17]

Piesa „Creep” de pe album a devenit un hit internațional, însă Radiohead a fost catalogată de criticii de la acea vreme drept o trupă „one-hit wonder”.

De asemenea, melodia a devenit atât de populară, încât Radiohead o cânta aproape la fiecare concert, motiv pentru care membrii trupei au început să o deteste. Jonny Greenwood a încercat să saboteze piesa în timpul înregistrărilor, cu exploziile sale violente de chitară. La un concert din Montreal, Canada, după ce un fan ceruse piesa, Thom Yorke s-a adresat publicului: „duceți-vă dracu’, ne-am săturat de ea”.[18] Yorke a mai spus despre admiratorii piesei că sunt „retardați anal”.[19]

„The Bends” (1995)

[modificare | modificare sursă]

Radiohead a răspuns criticilor în 1995, când au lansat albumul „The Bends”. La acea vreme, „Street Spirit (Fade Out” devenise cel mai mare hit al lor, ajungând pe locul cinci în topurile din Marea Britanie[17]. Vânzările au fost semnificativ mai mici decât la debut, dar criticii au început să reevalueze trupa.[13]

La 30 de ani de la lansare, Thom Yorke și artistul britanic Stanley Donwood au dezvăluit într-un interviu că coperta albumului a fost realizată după ce cei doi s-au strecurat în subsolul spitalului John Radcliffe din Oxford, unde au găsit manechinul pe care l-au fotografiat.[20]

„A fost ceva propriu-zis, pentru că piesa se numea «My Iron Lung», și mi-am zis: «Hai să găsim un plămân mecanic adevărat și să îl filmăm»”, a spus Donwood.[20]

„OK Computer” (1997)

[modificare | modificare sursă]

Al treila album Radiohead, „OK Computer” (1997), a fost co-produs de Nigel Godrich (inginerul care s-a ocupat și de albumul „The Bends”) și s-a bucurat de apreciere la o scară mult mai largă. În același an, Radiohead a câștigat premiul Grammy pentru cea mai bună muzică alternativă.[13]

Componență

[modificare | modificare sursă]
  • Thom Yorke (n. 7 octombrie 1968) – voce, chitară, pian, clape
  • Jonny Greenwood (n. 5 noiembrie 1971/1972) – chitară, clape, ondes Martenot, aranjamente orchestrale
  • Colin Greenwood (n. 15 aprilie 1968) – chitară bas
  • Ed O'Brien (n. 26 iunie 1969) – chitară, efecte, voce de fundal
  • Phil Selway (n. 23 mai 1967) – tobe, percuție

Discografie

[modificare | modificare sursă]

Surse folosite

[modificare | modificare sursă]
  • en Buckley, Peter (), The Rough Guide to Rock, Rough Guides, ISBN 1-84353-105-4 
  • en Clarke, Martin. Radiohead: Hysterical and Useless. 2000. ISBN: 0-85965-332-3
  • en Griffiths, Dai (), OK Computer, Continuum International Publishing Group, ISBN 0-8264-1663-2 
  • en Randall, Mac. Exit Music: The Radiohead Story. 2000. ISBN: 0-385-33393-5
  • en Reising, Russell (), Speak to Me, Ashgate Publishing, Ltd, ISBN 0-7546-4019-1 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ https://www.grammy.com/grammys/artists/radiohead/8042. Accesat în . Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ↑ „Radiohead”. Rock and Roll Hall of Fame.
  3. ↑ en Fricke, David. Interviu cu Thom Yorke, mai 2006. website-ul Rolling Stone . Arhivat în , la Wayback Machine.
  4. ↑ en Playlist pentru al treilea webcast Radiohead către fani, martie 2000. arhivat la at ease news
  5. 1 2 en Ross, Alex. "The Searchers: Radiohead's unquiet revolution." The New Yorker, 20 și 27 august 2001.
  6. ↑ en Burton, Sarah. "Artă și Politică" (interviu cu Howard Zinn și Thom Yorke). Resonance Magazine, 22 noiembrie 2003. în arhiva alternet Arhivat în , la Wayback Machine.
  7. ↑ en Whittington-Hill, Lisa. "Let's Rant and Roll." This Magazine, noiembrie-decembrie 2004. Arhivat în , la Wayback Machine.
  8. 1 2 en "10 Bullet Points From The Thom Yorke Interview with Marc Baron" Arhivat în , la Wayback Machine., thelmagazine.com, 22/07/2013
  9. ↑ en Gross, Terry. Interviu cu Thom Yorke, iulie 2006. NPR - Fresh Air website.
  10. ↑ en BBC News. "Amnesiac: Your Views," 4 iunie 2001.
  11. ↑ en Pareles, Jon., articol New York Times, 2 iulie 2006.
  12. ↑ en Abramovich, Alex. "The Anti-Christs: Radiohead defies rock's own, personal Jesus myth." Slate, 8 iunie 2001.
  13. 1 2 3 4 „Radiohead (Band)” (în engleză). Rolling Stone. Accesat în .
  14. ↑ „Radiohead | Uncategorized | Abingdon School Archives” (în engleză). archives.abingdon.org.uk. Accesat în .
  15. ↑ „BBC Radio 4 - Desert Island Discs - Ten things we learned from Thom Yorke's Desert Island Discs” (în engleză). BBC. Accesat în .
  16. ↑ Starkey, Arun (). „The legendary band that Radiohead got their name from” (în engleză). faroutmagazine.co.uk. Accesat în .
  17. 1 2 NME (). „Radiohead: a brief history” (în engleză). NME. Accesat în .
  18. ↑ Wright, Danny (), „Greatest hates: the bands who can't stand their most famous songs”, The Guardian (în engleză), ISSN 0261-3077, accesat în
  19. ↑ Leonardson, Mark (). „5 Iconic Songs Despised by the People Who Created Them” (în engleză). Cracked.com. Accesat în .
  20. 1 2 „Radiohead album cover image taken in hospital basement” (în engleză). www.bbc.com. . Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Radiohead
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Radiohead&oldid=17722682